Platon :

Platon : Să daţi oamenilor orice, dacă nu le daţi virtutea, nu veţi fi făcut nimic pentru fericirea lor.

duminică, 14 august 2011

O idee

Azi de dimineaţă, după ce m-am trezit răguşit şi cu capul ţăndări de atâta cântat şi dansat la Ursus Evolution, m-am gândit să fac o chestie [o idee], poate pare banală sau chiar fără rost, dar mi-am zis aşa... să fac un tur al locurilor interesante din judeţul de baştină, n-a fost foarte rău, azi am început şi am luat ca reper primul obiectiv turistic cel mai apropiat de casă.

După cum am scris, am decis să merg la ruinele cetăţii Histria, pe lângă faptul că nu avusesem ocazia să ajung pe acolo, am zis să fac şi câteva poze să le pun pe Facebook asta aşa ca prietenii şi oamenii cu care mă mai cunosc, în caz nu au aflat sau cel puţin ştiau de anumite locuri, să arunce măcar un ochi şi să se convingă că avem locuri destul de frumoase şi pe aici.

Deci într-un cuvânt m-am gândit să fac promovare judeţului prin imagini şi aspecte aşa că, următorul obiectiv nu-l ştiu dar aş dori să fac poze peste tot pe unde merg, în concluzie, am şi făcut un album pe Facebook cu pozele care infăţişează locurile cele mai interesante de pe acolo : http://www.facebook.com/media/set/?set=a.257619890923784.71504.100000273261187&type=1